305 angajatori din Buzău controlați de ITM pentru respectarea măsurilor anti-COVID

0
angajatori

În săptămâna 10-15 august 2020, un număr de 17 angajatori din județul Buzău au fost controlați de Inspectoratul Teritorial de Muncă în scopul verificării respectării prevederilor legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Toate controalele au fost efectuate pe timp de zi, la sediile angajatorilor fiind găsiți 166 de salariați. Spre deosebire de alte dăți, în perioada menționată doar 6 firme din totalul celor 17 verificate au primit sancțiuni sub formă de avertismente.

De altfel, aceasta este a șasea săptămână în care Inspecția Muncii raportează numărul controalelor și sancțiunilor aplicate. În total, în intervalul 20 mai 2020 – 17 august 2020, ITM Buzău a efectuat controale la 305 angajatori din județ, dintre care 269 de verificări au fost făcute pe timp de zi și 36 pe timp de noapte. La sediile companiilor au fost găsiți 5.573 de angajați și au fost constate 57 de deficiențe referitoare la nerespectarea legii nr.55/2020. Din totalul celor controlați, 56 de angajatori buzoieni s-au ales cu sancțiuni, 48 dintre aceștia cu avertismente și 9 cu amenzi în valoare totală de 29.000 de lei. Potrivit rapoartelor prezentate de Inspecția Muncii, la nivelul județului Buzău situația se prezintă astfel:

  • 20.05.2020 – 10.07.2020 au fost aplicate 1 amendă de 5.000 de lei și 9 avertismente;
  • 13.07.2020 – 17.07.2020 au fost aplicate 5 amenzi în valoare totală de 21.000 de lei și 8 avertismente;
  • 20.07.2020 – 25.07.2020 au fost aplicate 2 amenzi în valoare totală 2.000 de lei și 5 avertismente;
  • 27.07.2020 – 01.08.2020 au fost aplicate 1 amendă de 1.000 de lei și 14 avertismente;
  • 03.08.2020 – 08.08.2020 au fost aplicate 7 avertismente;
  • 10.08.2020 – 15.08.2020 au fost aplicate 6 avertismente.

În ceea ce privește respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, în ultima săptămână în județul Buzău au fost controlate 48 de companii. Au fost aplicate 12 sancțiuni, și anume 10 avertismente și 2 amenzi în valoare totală de 6.500 de lei.

Câți angajatori au fost controlați de ITM în întreaga țară?

La nivel național, în ultima săptămână au fost controlați 1.476 de angajatori, iar 676 dintre ei au primit sancțiuni. Un număr de 141 de firme de pe teritoriul țării care nu au respectat măsurile de combatere a pandemiei au fost amendate cu sume ce totalizează 359.000 de lei. În perioada 20 mai 2020 – 17 august 2020, în întreaga țară au fost efectuate controale la 17.812 angajatori. Pentru 6.864 dintre acești au fost aplicate sancțiuni, respectiv 8.480 de avertismente și 1.040 de amenzi în cuantum total de 2.087.110 lei. Totodată, pentru 8 firme din cele verificate de Inspecția Muncii în întreaga țară s-a dispus sistarea activității.