În data de 19 noiembrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău împreună cu partenerii transnaţionali italieni implicaţi în implementarea proiectului va organiza seminarul judeţean „OFFICE – Oferta formativă îmbunătăţită pentru centre eficiente”. La eveniment vor participa angajaţi ai serviciului public de ocupare, lectori şi cursanţi care au participat la cele şase cursuri pilot de testare, furnizori de formare, agenţi economici, şcoli, reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor, autorităţi locale şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Proiectul OFFICE este un proiect strategic, implementat de ANOFM la nivel naţional, în toate centrele proprii de formare aparţinând de agenţiilor teritoriale. Obiectivul proiectului îl reprezintă proiectarea, elaborarea, experimentarea şi modelarea unui pachet inovativ de servicii de formare bazat pe limbajul competenţelor, aliniat la recomandările Uniunii Europene. Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 23 de centre de formare ale agenţiilor teritoriale şi 170 de persoane angajate ale serviciului public de ocupare şi 180 de şomeri cuprinşi în cele 6 cursuri de formare pilot care au fost testate. Durata proiectului este de 36 de luni, iar valoarea financiară este de peste 20 de milioane de lei.
Seminarul se va desfăşura la Hotel Art de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu începând cu orele 9.00, marţi, pe 19 noiembrie.