Din această lună, retailerii nu mai pot solicita clienţilor păstrarea ambalajelor produselor pe care le achiziţionează în eventualitatea că acestea vor avea defecţiuni. Potrivit legii 249/2015 care transpune mai multe directive europene, comercianţii pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 15.000 şi 25.000 lei în cazul în care condiţionează clienţii să returneze produsele cu ambalajele originale.
În cazul în care clientul are probleme cu produsul cumpărat, acesta va beneficia de repararea sau schimbarea acestuia dacă se află în garanţie, fără a fi necesar ambalajul. Până acum, persoanele care achiziţionau diferite produse aveau obligaţia de a păstra ambalajele originale chiar şi 2 sau 3 ani, pe întreaga perioadă de garanţie acordată de vânzător.
Potrivit legii, ambalajul este definit ca „orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj”.