Amenzile pentru lipsa cauciucurilor de iarnă, cu 4,5% mai mari în acest an

0


Şoferii care vor fi prinşi de Poliţia Rutieră conducând autoturisme neechipate corespunzător în perioada de iarnă  vor primi amenzi cu 4,5% faţă de anul trecut. Majorarea este determinată de creşterea de la 670 la 700 a salariului minim pe economie, în funcţie de care se calculează valoarea punctului de amendă. În acest sens, legislaţia privind cauciucurile de iarnă care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011 prevede că sancţiunile pentru cei care încalcă prevederile sunt de 9-20 de puncte amendă, sancţiunea fiind însoţită şi de reţinerea certificatului de înmatriculare. Valoarea unui punct de amendă este în prezent de 10% din valoarea salariului minim pe economie, care este 700 de lei, în acest an amenda pentru lipsa cauciucurilor de iarnă fiind  cuprinsă între 630 şi 1.400 de lei, comparativ cu 603 şi 1.340 de lei anul trecut.

În intervalul 1 noiembrie 2011 – 15 aprilie 2012, aproximativ 1.500 de conducători auto au fost amendaţi pentru lipsa de anvelope de iarnă pe drumuri cu zăpadă, fiind reţinute tot atâtea certificate de înmatriculare.

Legislaţia intrată în vigoare la 1 noiembrie anul trecut prevede că un conducător auto trebuie să achiziţioneze anvelope omologate, în concordanţă cu cele înscrise de către Registrul Auto Român în cartea de identitate a vehiculului şi care poartă marcajul M+S (sau M.S, sau M&S).