Că ne-am obișnuit deja cu o mulțime de taxe și impozite pe care nu știm cum să facem să le plătim, considerând că asta e natura, pare ceva normal. În curând însă, s-ar putea să nu ne mai putem permite nici măcar un câine. Astfel, Guvernul intenționează să introducă un nou impozit, și anume pentru cel mai bun prieten al omului. Cu toate că sumele încasate nu ar fi atât de mari, autorităţile locale îşi pot creşte bugetele prin aplicarea impozitului pe câini. Cu aceste sume, reprezentanţii autorităţilor locale susţin că ar putea rezolva problema câinilor vagabonzi.
Exemplul pe care autoritățile românești încearcă să îl introducă îl găsim în Cehia unde cadrul legal pentru perceperea acestui impozit este stabilit de către autorităţile centrale, iar beneficiari sunt autorităţile locale. Impozitul este plătit de proprietarii de câini persoane fizice, dar şi persoane juridice de pe teritoriul țării. Legea stabileşte şi excepţii de la plata acestui impozit pentru persoanele oarbe sau cu un grad mare de dizabilitate, precum şi în cazul persoanelor care se ocupă de dresarea câinilor pentru persoanelor cu dizabilităţi, sau persoanele care conduc un adăpost înfiinţat de autorităţile locale pentru câinii abandonaţi. Valoarea maximă a acestui impozit în Cehia este echivalentul a 58,5 euro pe an/câine, iar începând de la al doilea câine, impozitul este echivalentul a maximum 87 euro pe an/câine. Impozitul pentru proprietarii pensionari de câini este de 7,8 euro. De asemenea, acest impozit se găsește și în Slovacia unde taxa nu are o valoare fixă, ci fiecare primărie poate fixa cuantumul acesteia sau în Austria, Finlanda și Germania.
În țara noastră, se pare că primarii sunt interesați de această taxă, mai ales cei din orașele Carei și Timișoara.