Ce riscă şoferii circulând cu maşini al căror RCA sau ITP este expirat?

0


Şoferii care circulă cu un autoturism cu RCA sau ITP expirat riscă amenzi usturătoare în cazul în care sunt depistaţi de Poliţia Rutieră. Astfel că, în situaţia în care inspecţia tehnică periodică a maşinii şi-a depăşit termenul de valabilitate, amenda poate ajunge până la 2.000 de lei. Ba mai mult, agentul rutier care a constatat neregula poate reţine şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului, eliberând în schimb o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie care este valabilă doar 15 zile.

În ceea ce priveşte amenda care se aplică în cazul şoferilor care circulă cu RCA a cărui dată de valabilitate a expirat, aceasta este cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei, iar poliţistul va reţine şi certificatul de înmatriculare.

În primele 10 luni ale anului trecut au fost aplicate mai mult de 4.500 de amenzi doar din cauza RCA-ului expirat.  Preţul pentru o asigurare obligatorie auto este calculat ţinându-se cont pe de o parte de detalii referitoare la maşină: marcă, model, capacitate cilindrică, putere şi altele, iar pe de altă parte contează informaţiile referitoare la şofer: vârstă, localitatea în care locuieşte (există anumite zone de risc pentru diferitele zone ale ţării), precum şi istoricul la volan (sistemul bonus – malus, dacă au existat sau nu accidente şi implicit daune produse de acesta). Tariful unui RCA variază de la o companie de asigurări la alta, însă de cele mai multe ori şoferii cu istoric cu daunalitate plătesc cel mai mult, deoarece se consideră că au un potenţial de risc mai mare pentru compania de asigurări care va fi nevoită ulterior să plătească despăgubiri în contul acestuia.