Consiliul Concurenţei vrea liber la „vânzările în pierdere”

0
vânzările în pierdere

Consiliul Concurenţei intenţionează să elimine interdicţia de a vinde în pierdere. Potrivit legislaţiei în vigoare, produsele nu pot fi comercializate la un preţ de vânzare mai mic decât preţul de achiziţie.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu consideră că, deşi părerile în industrie sunt împărţite, este importantă eliminarea interdicţiei privind vânzarea în pierdere deoarece fiecare este responsabil de ceea ce cumpără şi ce vinde. Totodată, acesta este de părere că nu este treaba statului dacă unii vor să facă afaceri proaste sau dacă alţii greşesc.

Vânzarea produselor în pierdere, respectiv la un preţ egal sau inferior costului de achiziţie, este reglementată prin ordonanţa de Guvern 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Prin urmare, comercianţii nu pot vinde un produs la un preţ mai mic decât costul de achiziţie, decât în cazul vânzărilor de lichidare, de soldare, cele efectuate în magazinele sau depozitele de fabrică, vânzările de produse ca parte a unor pachete de servicii sau a celor cu termen de expirare apropiat de momentul vânzării. De asemenea, sunt exceptate de la regulă produsele destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a avut loc, iar produsele respective nu mai pot fi comercializate în condiţii normale. În aceeaşi categorie intră produsele care nu au fost vândute într-o perioadă de trei luni de la aprovizionare.

Vânzarea se mai poate efectua la un preţ aliniat la cel legal practicat de ceilalţi comercianţi din aceeaşi zonă comercială, pentru acelaşi produs, determinat de mediul concurenţial, dar şi în cazul produselor cu caracteristici identice, ale căror preţuri de reaprovizionare s-au diminuat.