Constantin Boşcodeală, Cezar Preda şi Victor Mocanu îşi vor pierde gradele obţinute anul trecut

0

Ministerul Apărării a dispus formarea unei comisii revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă din anii 2011 şi 2012 pentru care s-au constatat nereguli. Ca urmare a verificărilor făcute pentru a se afla motivele avansărilor, s-au constatat nereguli în mai mult de 800 de cazuri, fiind decisă revocarea ordinelor de avansare sau de acordare a gradelor în rezervă.

„Urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă din MApN, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012 în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995”, se arată într-un comunicat al MApN. Astfel, este vorba despre 316 persoane care au fost înaintate în grad în anul 2011, 426 de persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2011, 77 de persoane care au fost înaintate în grad în anul 2012 şi 16 persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2012.

Printre persoanele care îşi vor pierde gradele se află şi buzoieni de seamă, trei dintre cei mai cunoscuţi politicieni din judeţ, respectiv primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu.

În ceea ce îl priveşte pe primul dintre aceştia, Constantin Boşcodeală, îşi va pierde gradul de căpitan obţinut anul trecut şi va revine la cel de locotenent, fostului şef al CJ i se va retrage gradul de locotenent – colonel revenind la cel de maior, în timp ce deputatul Cezar Preda îşi va pierde gradul de colonel şi va reveni la cel de locotenent.