Departamentul Situațiilor de Urgență și-a lansat aplicația oficială care este disponibilă pe AppStore și Google Play. În doar 24 de ore de la apariție, aceasta a înregistrat cifre foarte bune, ajungând pe primul loc în topul aplicațiilor gratuite din țara noastră.
Aplicația a devenit numarul unu în căutările de pe AppStore și Google Play, media oamenilor care o utilizează fiind de 500. Aplicația a fost descărcată de peste 15.000 de ori și este cotată la patru stele și jumătate pe AppStore. Aceasta a fost deja updatată pentru a se rezolva câteva buguri care au scăpat dezvoltatorilor.
În aplicația oficială DSU pot fi găsite articole, știri, declarații oficiale ale Departamentului, informații cu privire la alertele de vreme, trafic, dezastre naturale. De asemenea, aceasta cuprinde și o secțiune de raportare a evenimentului la care sunteți martori, de exemplu incendiu, inundație sau accident, o secțiune de informare privind modul de intervenție și comportamentul care trebuie adoptat în situațiile critice, în timpul dezastrelor naturale și teste de verificare a cunoștințelor.
DSU este aplicația oficială a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Scopul DSU este de a pune la dispoziția cetățenilor un instrument rapid de informare și de raportare a situațiilor critice și a dezastrelor la care aceștia sunt martori.