Despăgubiri de până la 300 lei pentru penele de curent prelungite

0
despăgubiri pentru penele de curent

Consumatorii care vor suferi de pe urma întreruperilor prelungite ale energiei electrice vor fi despăgubiți cu sume cuprinse între 30 și 300 de lei.

Potrivit unui ordin al ANRE publicat în Monitorul Oficial, distribuitorii de energie sunt obligaţi să acorde compensaţii pentru întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică mai mari de opt ore în mediul urban şi de 18 ore în mediul rural, în condiţii normale de vreme, precum şi pentru întreruperi mai lungi de 48 de ore, în condiţii meteorologice deosebite.

Aceste prevederi vor fi valabile până în luna decembrie a anului 2018, iar din 2019, consumatorii vor putea fi despăgubiți pentru întreruperile neplanificate mai lungi de şase ore în mediul urban şi de 12 ore în mediul rural, în condiţii normale de vreme, precum şi pentru întreruperi mai lungi de 48 de ore, în condiţii meteorologice deosebite.

Din ianuarie 2019, consumatorii racordaţi la reţelele de joasă tensiune vor avea dreptul la compensaţii de 30 de lei/depăşire dacă vor fi afectaţi de 12 întreruperi lungi (de peste trei minute), neplanificate, în mediul urban, şi după 24 de întreruperi, în mediul rural. De asemenea, clienţii racordaţi la reţelele de medie şi înaltă tensiune pot beneficia de compensaţii de 200, respectiv 300 de lei, după trei întreruperi, indiferent de zonă.

Consumatorii mai pot beneficia de compensaţii de 100 de lei şi în cazul în care nu sunt branșaţi la reţea în termen de 90 de zile calendaristice. De asemenea, pot primi compensaţii între 40 şi 130 de lei dacă nu primesc răspuns la solicitările scrise privind explicarea cauzei întreruperilor, în termen de 15 zile calendaristice. Consumatorii mai au dreptul la compensaţii între 90 şi 270 de lei dacă nu sunt reconectaţi la reţea în termen de două zile de la momentul în care au anunţat efectuarea plăţii.

În situația în care distribuitorul de energie nu înlocuiește contorul în termen de zece zile calendaristice, clienții pot primi compensaţii de 130 de lei.

Până la data de 30 iunie, compensaţiile se acordă la cererea consumatorilor, urmând ca de la 1 iulie acestea să fie acordate automat de către distributori.