Din septembrie va fi lansat un nou post TV

0

National Geographic Channels International (NGCI) va lansa în România canalul Nat Geo People începând cu 1 septembrie 2015. Acesta este cel mai nou brand din familia NGCI și aduce privitorilor povești adevărate și impresionante ale unor oameni reali din diverse colțuri ale lumii.

După succesul lansării în Danemarca, Germania, Italia ţi Turcia, Nat Geo People se poziționează ca parte integrantă a familiei Nat Geo, adresându-se în principal unui segment de public feminin, ce completează perfect profilul principal masculin al National Geographic Channel, Nat Geo Wild rămânând o sursă de documentare despre natură și viața animalelor sălbatice în mediul lor natural.

Nat Geo People face cunoscute poveștile unor personaje captivante, capabile să transporte telespectatorii în inima unor subculturi interesante de pe întreg globul sau în aventuri incredibile prin premiere ca „50 Ways To Kill Your Mammy”, „Ladyboys” şi „Doctor Pol”.

Nat Geo People este un canal de lifestyle care oferă programe informative incitante, cu un gust accentuat pentru explorarea locurilor și oamenilor fascinanți.