Dobânzi subvenţionate pentru IMM-uri prin programul JEREMIE

0

Întreprinderile Mici şi Mijlocii au posibilitatea de a beneficia de finanţări de 100 milioane euro pentru investiţii şi capital de lucru cu dobânzi subvenţionate şi garanţii reduse, de la cinci bănci, după ce România a suplimentat cu 50 milioane euro resursele pentru programul JEREMIE, alocate din fondurile structurale 2007-2013. Aceste fonduri au fost obţinute printr-o alocare suplimentară din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 (POSCCE), cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare. Instrumentele financiare finanţate din fonduri structurale sunt implementate în România de către Fondul European de Investiţii (FEI), parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii, se arată într-un comunicat al FEI.

Bugetul deja alocat va fi suplimentat cu suma de 50 milioane euro pentru cele cinci bănci participante, respectiv Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank şi Raiffeisen Bank. Acestea vor acorda în cadrul instrumentului noi credite în valoare totală de 250 de milioane de euro până la încheierea implementării. Până în prezent au fost deja acordate credite de circa 130 milioane euro din total, în baza finanţării iniţiale din 2014.

Împrumuturile vor fi acordate direct de către bănci în condiţiile prevăzute în schema relevantă de ajutoare de minimis. Societăţile care accesează aceste credite vor avea o dobândă redusă semnificativ faţă de nivelul pieţei şi de cerinţe reduse de garanţii.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii, care are ca obiectiv creşterea accesului la finanţare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013. În prezent, la nivel Uniunii Europene, FEI gestionează 14 fonduri de participare JEREMIE, dintre care 7 la nivel naţional şi alte 7 la nivel regional.