În punctul 23 din programul PP-DD se arată că ” Migraţia parlamentară va fi interzisă, nici un parlamentar ales pe listele unui partid nu va mai putea trece la un alt partid, sub sancţiunea pierderii mandatului.”
Uniunea Social Liberală copiază acest punct din programul PP-DD deşi la nivel declarativ, USL-iştii consideră că PP-DD este un partid fără program politic şi fără doctrină, care propune doar măsuri populiste. Observăm că se cam bat în cap declaraţiile USL-iştilor cu faptele lor, dar acest lucru nu ne miră, mai ales că nu este prima oară când USL copiază un punct PP-DD şi ecourile plagiatului domnului Victor Ponta încă nu s-au stins din memoria românilor.
Soluţia propusă de USL, revocarea prin referendum a traseiştilor politici, ar putea fi bună, doar că în S.U.A., acolo unde se aplică „recall election”, iniţiativa vine din partea cetăţenilor, iar românii din păcate sunt celebrii pentru lipsa lor de simţ civic. În plus, nici costurile privind organizarea unui referendum nu trebuie neglijate.
Candidatul în colegiul 6 Buzău din partea PP-DD, Eduard Dumitraşcu salută iniţiativa USL, deşi este copiată din programul propriului partid. „O astfel de iniţiativă nu poate fi altfel decât susţinută de politicienii care îşi doresc să facă întradevăr o politică cinstită şi nu doar să îşi asigure bună-starea trecând de la un partid la altul în funcţie de cine este la putere. Nu trebuie să uităm că PSD-ul, PNL-ul şi PDL-ul au fost la putere de peste 20 de ani şi şi-au schimbat denumirile sau parlamentarii între ei după bunul plac. Este oarecum ironic cum chiar USL-ul a avut o astfel de iniţiativă, mai ales că în cel mai important colegiu din judeţ, colegiul 6 care cuprinde municipiul Buzău, a propus candidatura lui Eugen Nicolicea,un om care a trecut de la UNPR (un partid format doar din traseişti politici, loiali preşedintelui Băsescu) la USL, după ce a votat tăierea pensiilor şi desfiinţarea spitalelor. Totuşi susţin cu tărie interzicerea migrării parlamentare, indiferent de cine o propune, important este, să fie pusă în practică.”