Eurovision 2016 ar putea fi difuzat de PRO TV

0
Eurovision 2016

Postul de televiziune Pro TV intenționează să difuzeze concursul Eurovision 2016. Reprezentanții PRO TV au trimis o scrisoare deschisă către European Broadcasting Union (EBU), în care solicită soluții pentru participarea reprezentantului României Ovidiu Anton la concursul Eurovision 2016 din Stockholm și pentru difuzarea evenimentului.

“Respectăm decizia recentă luată de EBU în ceea ce privește acest subiect. Însă, credem că măsurile luate au un impact negativ asupra participantului, telespectatorilor și României. Ovidiu și echipa lui au investit multă energie și timp pentru a se pregăti pentru acest eveniment, având susținerea juriului și a românilor care l-au votat. Este nedrept să fie retras din competiție în acest stadiu avansat, cu doar două săptămâni înainte de semifinale. Eurovision este perceput ca un eveniment important la nivel național, iar telespectatorii români nu ar trebui privați de oportunitatea de a-l vedea. Astfel, excluderea lui Ovidiu este o pedeapsă acordată întregii țări, nu unei televiziuni. Europa trebuie să fie unită, iar această competiție este exemplul perfect. În calitatea noastră de post comercial de televiziune, ne dorim să colaborăm cu EBU pentru a susține participarea lui Ovidiu în concurs și difuzarea evenimentului în România. Îi invităm pe organizatorii Eurovision să-și reconsidere poziția față de concurent și să lansăm un dialog constructiv pentru a găsi soluțiile pentru participarea lui Ovidiu și difuzarea anul acesta în parteneriat cu noi a evenimentului ”, a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

Câștigătorul selecției naționale a Eurovision și cel care trebuie să reprezinte România la concursul european, Ovidiu Anghel, a participat constant în ultimii șase ani la selecțiile organizate din dorința de a câștiga și de a merge mai departe în finala internațională și este dezamăgit de faptul că țara noastră este exclusă din concurs din cauza datoriilor Televiziunii Române.

PRO TV lansează o petiție online (petitie.protv.ro) unde românii îşi pot esprima solidaritatea față de Ovidiu Anghel și îl pot sprijini în parcursul către Eurovision 2016.