La sfârşitul lunii decembrie, rata şomajului înregistrat la nivel naţional, a fost de 5,29%, mai mare cu 0,11 procente faţă de cea din luna noiembrie a anului 2014 şi mai mică cu 0,36 procente faţă de cea din luna decembrie a anului 2013, potrivit ANOFM. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (11,15%), Teleorman (10,92 %), Mehedinţi (9.75 %), Buzău (9,56 %), Galaţi (9,39%), Dolj (9,20 %), Olt (8,11%), Ialomiţa (8,02%), urmate de judeţele Călăraşi (7,99 %) şi Dâmboviţa (7,70%).
La nivelul judeţului Buzău s-au înregistrat în luna decembrie 18.348 de şomeri, din care 6.764 femei. Totodată, 3861 dintre aceştia primeau indemnizaţie de la stat, în timp ce 14.487 erau şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului buzoian a fost de 9,56%, din care 7,49% rata feminină şi 11,40% rata masculină.
În ceea ce priveşte numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, la finele lunii decembrie 2014 acesta era mai mare cu 9.489 de persoane faţă de finele lunii precedente, ajungând la 478.338 de persoane. Rata şomajului înregistrat pe sexe: în luna decembrie, comparativ cu luna noiembrie, a crescut rata şomajului masculin de la 5,57% la 5,78%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,74% la 4,73%.
După nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (74,71 %). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 19,24% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,05%.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 140.955 au fost şomeri indemnizaţi şi 337.383 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 10.909 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 1.420 persoane faţă de luna precedentă.