Companiile de stat vor fi obligate să sponsorizeze cu minim 40% sănătatea şi educaţia, iar 20% va merge către alte domenii. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, operatorii economici la care statul, inclusiv autorităţile locale, este acţionar majoritar vor acorda sponsorizări în proporţie de minimum 40% pentru sănătate, inclusiv pentru dotări cu echipamente, tot de minimum 40% pentru educaţie, învăţământ şi sport, inclusiv echipamente, şi de maximum 20% pentru alte tipuri de activităţi.
„La propunerea domnului ministru, şi am susţinut cu toată tăria, va apărea o obligaţie ca toate companiile de stat sau unde statul este acţionar să fie obligate să dirijeze minimum 40% din donaţii şi sponsorizări către domeniul sănătăţii”, a declarat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.