Inspecţia Muncii a dat amenzi de peste 1,3 milioane de lei în doar 5 zile

0
inspectia-muncii

În perioada 27-31 iulie, Inspecția Muncii a aplicat amenzi de peste 1,3 milioane de lei și a depistat 97 de persoane care munceau la negru. Din totalul persoanelor găsite fără forme legale, 17 erau din Bihor şi câte 10 din București şi Constanța. În urma acţiunilor de control s-au aplicat amenzi în valoare totală de 305.045 de euro, adică 1.342.200 de lei.

În domeniul relațiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.021.700 de lei, din care 680.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 4 propuneri de cercetare penală. Acestea s-au înregistrat în Bihor, Iași, Buzău și București. Au fost sancționați 248 de angajatori.

În ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, s-au aplicat amenzi în valoare de 320.500 de lei. În județul Galați a fost dispusă oprirea unor echipamente, iar în județul Tulcea s-a sistat activitatea unui angajator  pentru a se evita accidentarea lucrătorilor. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 42 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.

”La 42 de evenimente comunicate de inspectoratele teritoriale de muncă în doar o săptămână, apelul nostru la atenție sporită cu privire la măsurile de securitate si sănătate la locurile de muncă vine firesc și chiar se impune. Nu este admisibil jocul cu viața oamenilor. Evaluarea incorectă ori insuficientă a riscurilor poate duce la tragedii ireparabile”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.