Ţinutul Buzăului va participa la Târgul de Turism al României, organizat la Romexpo, în perioada 15 – 18 noiembrie 2012, un eveniment destinat industriei turismului, de o importanţă majoră pentru sectorul turismului din ţara noastră, care reuneşte anual, în două ediţii, elita firmelor de profil atât din ţară, cât şi din întreaga lume. Ediţia din acest an se va axa, în principal, pe promovarea ofertelor turistice de schi din ţară şi străinătate, cât şi a destinaţiilor exotice, aflate în plin sezon.
Ţinutul Buzăului va participa la standul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca urmare a obţinerii titlului de destinaţie europeană de excelenţă. În cadrul proiectului „European Destinations of Excellence” – EDEN, lansat, în urmă cu şase ani, de Comisia Europeană, Ţinutul Buzăului a fost premiat, fapt pentru care se poate promova în cadrul Târgului de Turism. De asemenea, acesta va fi inclus în Reţeaua EDEN constituită la nivel european.
Proiectul ”European Destinations of Excellence” a fost lansat în anul 2006 de către Directoratul General pentru Întreprinderi şi Industrie al CE şi vizează obiectivele majore ale politicii europene din domeniul turismului: durabilitate, decongestionarea destinaţiilor clasice, combaterea sezonalităţii, redirecţionarea fluxurilor de turişti către destinaţii non-tradiţionale, crearea de reţele între participanţii la sectorul turistic.
Destinaţiile EDEN sunt desemnate printr-un concurs naţional, organizat de către autoritatea de turism din fiecare ţară participantă la proiect, pe baza temei şi a criteriilor de selecţie agreate de forul european.