Liderii Uniunii Social Liberale s-au întâlnit în week-end la Murighiol, şi au discutat, în mare parte candidaţii pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Prin urmare, dintr-un număr de zece mandate de parlamentari la nivelul judeţului, Partidul Social Democrat va avea şase colegii parlamentare, în timp ce Partidul Naţional Liberal doar patru. În ceea ce priveşte primul dintre partide, PSD, sunt sigure candidaturile deputaţilor Adrian Mocanu şi Marian Ghiveciu, pentru care se ştie că îşi vor păstra colegiile pe care le reprezintă în prezent în Parlament, şi anume 2 şi 5 pentru Camera Deputaţilor. Deşi unul dintre candidaţii din partea social-democraţilor ar putea fi Ion Vasile, se pare că, deocamdată, conducerea partidului nu este de acord cu aceasta, primarul Constantin Boşcodeală susţinând că Ion Vasile nu a adus decât deservicii partidului şi că va lăsa decizia în seama USL.
Liberalii se pare că sunt ceva mai hotărâţi decât aliaţii lor, astfel că nominalizaţi sunt deputatul George Scutaru pentru Colegiul 1 – Camera Deputaţilor şi Doina Tudor care va candida pentru Colegiul 2 – Senat, pe locul eliberat de Cristi Bîgiu. De asemenea, pe lista candidaţilor PNL se înscrie şi Titi Holban.