Ministrul Educației vrea să instituie noi reguli în școli

0

 Profesorii de serviciu vor avea obligația să însoțească persoanele străine care intra în unitatea de învățământ cu diverse probleme, iar poarta trebuie să fie încuiată pe durata orelor, susține Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Aceasta consideră că școala trebuie să fie o instituție în care oamenii învață cum să se comporte și nu trebuie transformată într-o cazarmă. Totodată, Ecaterina Andronescu a adăugat că este convinsă că în școală trebuie să fie niște reguli foarte precise.

“Cred că trebuie să avem niște reguli foarte precise. De exemplu, eu nu aș lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin școală. Aș cere profesorului de serviciu să însoțească persoana respectivă acolo unde are treaba. Apoi, la sfârșitul întrevederii, același profesor de serviciu ar conduce spre ieșire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă”, a precizat ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu a recomandat deja inspectoratelor să ia aceste măsuri, mai ales după evenimentele din ultimele săptămâni, când în mai multe școli din țară au avut incidente soldate cu bătăi între elevi.