Doar pacienții cu bani își vor mai putea trata dinții, chiar și pentru cea mai mică problemă, la dentist. Ministerul Sănătății a decis sistarea alocării fondurilor publice pentru decontarea serviciilor de medicină dentară. Cu toate că, de cele mai multe ori, acest tip de serviciu medical se realiza în sistemul privat, existau și situații în care medicii dentiști interveneau în mod gratuit, printre categoriile sociale care beneficiau de astfel de servicii erau incluși mai ales bătrânii cu o situație materială precară și copiii.
”Înlăturarea din sistemul public al asigurărilor sociale a serviciilor de asistență stomatologică este o măsura fără precedent în sistemul îngrijirilor de sănătate din Uniunea Europeană. Colegiul Medicilor Dentiști din România, corp profesional al medicilor dentiști, a luat act de situația creată la nivel național ca urmare a deciziei, protestează cu fermitate și condamnă cu vehemență implementarea unei astfel de măsuri adoptată arbitrar de către autoritatea de stat fără a ține cont de consecințele extrem de grave ale acestui demers”, se arata într-un comunicatul al CMDR.
Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru 2013-2014 prevede că pachetul de servicii medicale de bază pentru medicina dentară preventivă şi tratamentele vor fi acordate cu decontarea totală de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru copii cu vârste până în 18 ani şi pentru beneficiarii legilor speciale.
Printre serviciile care ar trebui decontate de CNAS se numără consultaţiile, tratamentul cariei simple, tratamentul afecţiunilor pulpare la dinţi, extracţiile, montarea protezelor acrilice şi revizia acestora.