Începând de astăzi este funcţional numărul pentru SMS-uri de urgenţă numărul 113 destinat persoanelor care au dizabilităţi de auz şi/sau vorbire. Acest număr poate fi utilizat pentru a cere ajutor în situaţii de urgenţă.
Un SMS asociat unui apel de urgenţă este considerat „orice mesaj scurt, transmis ulterior unui apel de urgenţă, privind aceeaşi situaţie de urgenţă, către Serviciul de urgenţă 112, de o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrată la Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU), care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie”, aşa cum prevede Legea nr. 132/2015, care a introdus în mod legal posibilitatea folosirii numărului 113.
Persoanele cu dizabilităţi pot folosi numărul 113 doar după ce îşi înregistrează propriul număr de telefon în baza de date a Sistemului pentru apeluri de urgenţă. SMS-urile transmise de pe numere de telefon care nu sunt înregistrate în baza de date a persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire vor fi respinse automat.
În cazuri de urgenţă, persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire trebuie să sune mai întâi la numărul unic 112, operatorul va răspunde, dar nu va iniţia un dialog, ci va închide apelul. Asta pentru că apelantul va fi identificat automat ca fiind o persoană cu dizabilităţi. După închiderea apelului, persoana în cauză va primi imediat un SMS cu textul „Trimiteţi SMS la 113 cu urgenţa şi adresa incidentului”. Apelantul va răspunde prin SMS la 113, descriind pe scurt urgenţa şi indicând cu exactitate adresa .
Persoanele cu dizabilităţi se pot înregistra în baza de date a serviciului de urgenţă la birourile temporare ori la sediile STS, prin poştă sau online.