Site-ul Okazii.ro nu va mai taxa publicarea anunţurilor în două dintre cele mai importante categorii, Auto şi Imobiliare. Astfel, a fost introdusă o nouă variantă de listare a produselor, iar utilizatorii care doresc să adauge anunţuri pe în cadrul celor două categorii o pot face acum gratuit. Publicarea anunţurilor se face foarte simplu, urmând paşii din secţiunea de punere în vânzare a unui produs. În cazul ofertelor auto şi imobiliare, vânzătorii pot să-şi afişeze datele de contact direct în pagina anunţului. Utilizatorii care folosesc dispozitive mobile au posibilitatea de a adăuga anunţuri şi prin intermediul versiunii m.okazii.ro. Listarea anunţurilor se poate face numai dintr-un cont de utilizator Okazii.ro, iar acest lucru le poate oferi vânzătorilor cu experienţă un plus de credibilitate datorită unui istoric bun al tranzacţiilor realizate pe site. Anunţurile gratuite nu vor contribui însă la istoricul vânzătorului pe site, sistemul nepermiţând acordarea de calificative.
Anunţurile din categoriile Auto şi Imobiliare vor fi susţinute şi prin includerea în campaniile desfăşurate pe Okazii.ro sau prin intermediul altor canale de promovare. De asemenea, utilizatorii care doresc un plus de vizibilitate pentru anunţurile lor pot opta şi pentru metode de promovare diversificate, disponibile pe Okazii.ro la cele mai avantajoase tarife.
Site-ul a introdus și o variantă optimizată pentru listele de produse care include câteva noi elemente importante atât pentru cumpărători, cât şi pentru vânzători. În noua versiune, listele de produse includ fotografii la dimensiuni mai mari, galerii de imagini şi scurte descrieri care sunt indexate de motorul de căutare al site-ului. Astfel, cumpărătorii beneficiază de o experienţă de navigare îmbunătăţită, putând urmări simplu, încă din listele de oferte, toate imaginile de care sunt interesaţi precum şi aspectele cele mai importante ale anunţului. Pentru vânzători optimizarea listelor de produse deschide noi posibilităţi de a obţine performanţele dorite pe site.
Okazii.ro a fost lansat în urmă cu 15 ani și este unul dintre cele mai mari site-uri de comerț online din România.