Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană a organizat sâmbătă tragerea la sorţi a ordinii în care vor fi înscrişi, pe buletinele de vot, candidaţii pentru cele zece colegii electorale din judeţul Buzău la Alegerile Parlamentare din 9 decembrie. Tragerea la sorţi s-a derulat într-o primă etapă prin stabilirea ordinii partidelor politice şi alianţelor electorale cu reprezentare parlamentară care au depus, la BECJ, liste complete cu candidaţi, trei la număr, respectiv Alianţa România Dreaptă, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi Uniunea Social Liberală, urmată de stabilirea ordinii următoarelor patru partide respectiv a celor cele care au depus, la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană, liste electorale incomplete (Partidul Poporului-Dan Diaconescu, Partidul Popular, Partidul Ecologist Român şi Partidul România Mare) şi tragerea la sorţi ordinii înscrierii pe buletinele de vot a asociaţiilor cetăţenilor de altă etnie decât cea maghiară, în număr de 18.
Ordinea de pe buletinele de vot pentru alegerile din 9 decembrie din judeţul Buzău, stabilită Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană, este următoarea:
1. ARD
2. UDMR
3. USL
4.PP-DD
5. PP
6. PER
7. PRM
8. Uniunea Democrată Turcă din România
9. Uniunea Culturală a Rutenilor din România
10. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT
11. Uniunea Elenă din România
12. Asociația Macedonenilor din România
13. Forumul Democrat al Germanilor din România
14. Asociația Partida Romilor ”Pro-Europa”
15. Uniunea Croaților din România
16. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România
17. Uniunea Sârbilor din România
18. Comunitatea Rușilor Lipoveni din România
19. Uniunea Ucrainienilor din România
20. Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România
21. Uniunea Armenilor din România
22. Federația Comunităților Evreiești din România
23. Uniunea Polonezilor din România
24. Asociația Liga Albanezilor din România
25. Uniunea Bulgară din Banat – România