Localnicii din comuna Săpoca sunt în sărbătoare. Duminică, aceștia vor petrece la cea de-a cincea ediție a festivalului tradițional „Parada gospodarilor”, evenimentul organizat de Primăria comunei Săpoca, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Buzău.
Startul festivității se va da începând cu orele 12.00, când, la fel ca în fiecare an, gospodarii din comună își vor expune roadele din propriile grădini.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor susține recitaluri și interpreţii Gabriela Bolocan, Filoftiea Drăghici, Cezărică, Ion Băicuș, Tatiana Răduță și mulți alții. Artiştii vor fi acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Folcloric „Plaiurile Mioriţei”, condusă de dirijorul Gheorghe Vrabie.