Operatorul telecom RDS&RCS intenţionează să îşi mărească personalul. Compania are disponibile mai multe locuri de muncă în aproape 20 de oraşe din ţară. Astfel firma angajează PHP web developer în Bucureşti, candidaţii având nevoie de minimum doi ani experienţă în dezvoltarea de aplicaţii şi/sau site-uri web, cunoştinţe solide de PHP, SQL (MySQL), HTML, JavaScript, CSS, experienţă în programarea orientată pe obiecte (OOP); cunoştinţe despre protocoale de comunicaţii (HTTP) şi cunoştinţe avansate de limba engleză. În Iaşi, Sibiu şi Bucureşti sunt căutaţi alpinişti utilitari – persoane cu studii medii tehnice, curs de alpinist utilitar şi permis de conducere categoria B, în timp ce în Alba Iulia, Arad, Brăila, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Drobeta-Turnu-Severin, Galaţi, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Turda compania angajează reprezentanţi vânzări.
Absolvenţii de studii superioare cu cel puţin doi ani experienţă în vânzări pot aplica pentru posturile de supervizori echipe door to door disponibile în Bacău, Galaţi, Piatra Neamţ, Slatina, Zalău. RCS&RDS angajează tehnicieni fibră optică-instalări echipamente în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Blaj, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Sibiu, Timişoara, operatori call center la Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea şi gestionar pentru Arad, Bucureşti, Craiova şi Constanţa.
Ultima zi în care se pot trimite CV-uri este 14 noiembrie. Pentru mai multe detalii, pot fi consultate anunţurile comapniei publicate pe site-urile de recrutare.