Scumpirile Noului An

0


Ca în fiecare An Nou și 2013 vom avea parte de noi reguli sau legi menite să ne mai ia câte ceva din ”mult crescutele” venituri lunare. Așadar, energia electrică se va scumpi din nou, cu 6%, incluzând recunoaşterea unor costuri mai mari de producţie de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi suplimentarea ajutorului acordat de stat producătorilor de energie regenerabilă. Potrivit ANRE, pentru o factură lunară medie de 40 de lei aferentă unui consum de 100 KWh, creşterea, din această lună, va fi de 4 lei.

Gaze mai scumpe

Preţul gazelor pentru populaţie este programat să urce și el în acest an, cu 10%, respectiv cu 8% la 1 iulie şi cu 2% din octombrie, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate.

Accizele, în creștere

Accizele, plătite pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, produse energetice şi cafea, vor crește anul acesta în primul rând ca urmare a creşterii ratei de schimb la care sunt calculate. Cursul pentru calcularea accizelor în 2013, anunţat la 1 octombrie de Banca Centrală Europeană, este de 4,5223 lei/euro, cu 5,2% mai mare faţă de cel utilizat în 2012, de 4,3001 lei/euro. De asemenea, Guvernul a avizat și creşterea accizelor la motorină, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.

Începând cu luna iulie, acciza totală la țigarete s-ar putea majora de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 ţigarete, măsură ce va conduce la o nouă majorare de preţuri.

Doar rețete electronice și card de asigurări

Începând cu această lună, doctorii vor prescrie medicamentația necesară pacienților doar în format electronic. Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate au stabilit un serviciu de permanență-suport suplimentar pentru perioada 29 decembrie 2012 – 03 ianuarie 2013. Se oferă informații primare furnizorilor pentru SIUI-SIPE, se asigură rezolvarea cât mai promptă a unor eventuale probleme cu certificatele electronice, contractele din SIUI și disfuncționalitățile privind prescripția electronică. Totodată, va fi obligatoriu și cardul electronic de asigurări de sănătate, respectiv documentul de identificare al fiecărui pacient în sistemul de sănătate. Fiecare persoană de peste 18 ani va primi acest card ce va fi distribuit în prima parte a anului viitor de către medicii de familie. Documentele vor fi trimise la medici de către Casa de Asigurări de Sănătate, iar costurile sunt suportate de Ministerul Sănătăţii.

Se introduce plata TVA la încasare

Începând cu 2013 va fi introdusă şi plata TVA la încasare, care presupune colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor sau prestărilor efectuate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii. Contribuabilii obligaţi să aplice această decizie sunt cei cu o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de 2,25 milioane de lei.