Preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică se va menţine în următoarele şase luni la nivelul de 53,30 lei/MWh, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri. Aceasta notificare este valabilă numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei.
„Având în vedere căîn perioada octombrie-decembrie 2014 nu a fost respectată etapa de majorare a preţului producţiei interne de la 53,3 la 54,6 lei/MWh stabilit prin Memorandumul cu tema: Calendar de eliminare a preţurilor reglementate la gaze naturale, prin proiectul de act normativ se propune menţinerea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică destinată consumului populaţiei, produsăîn centralele de cogenerare şi în centralele termice, la un nivel de 53,30 lei/MWh pentru perioada ianuarie – iunie 2015″, se mentioneaza în nota de Fundamentare a proiectului.
Potrivit Programului de măsuri pentru eliminarea preţurilor reglementate la gazele naturale, Guvernul va elabora, la propunerea ANRE, un nou grafic de liberalizare pentru perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2021, care va ţine cont de trendul descrescător al evoluţiei preţurilor hidrocarburilor, precum şi de perioada mai lungă de eliminare treptată a preţurilor reglementate ce va fi agreată cu instituţiile financiare internaţionale.