Preţul benzinei a scăzut simţitor la începutul acestui an, sub 5 lei pe litru. Buzoienii se pot bucura şi ei de aceste reduceri, în această dimineaţă, la una dintre staţiile Petrom din Buzău, preţul unui litru de benzină fiind de 4,92 lei. Este de aşteptat, aşa cum precizam şi la finalul anului trecut, ca preţul carburanţilor să mai scadă, mai ales că preţul petrolului s-a diminuat considerabil, zile la rând. Totodată, şi primul ministru, Victor Ponta, a cerut ministrului transporturilor şi ministrului finanţelor să aibă o discuţie cu reprezentanţii companiilor petroliere din România. Acesta susţine că preţul la pompă nu e făcut de Guvern şi că este nevoie să se ajungă la un preţ corect şi rezonabil, mai ales că preţul petrolului a scăzut peste tot în lume, dar mai puţin la noi.
Pentru prima oară din mai 2009, preţul petrolului Brent a coborât sub 50 de dolari pe baril, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora rezervele de petrol ale Statelor Unite au crescut şi al îngrijorărilor privind surplusul de petrol de pe piata. Preţul petrolului Brent cu livrare în luna februarie a scăzut până la 49,92 de dolari pe baril la Londra. Contractele futures au coborât cu până la 2,3%, marcând a cincea zi în care cotaţia petrolului Brent se află în scădere. De asemenea, preţul petrolului West Texas Intermediate cu livrare în februarie a coborât cu până la 1,8% miercuri, la 47,09 dolari, pe bursa de la New York.
Preţurile petrolului au scazut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent, în condiţiile în care OPEC a decis să nu reducă producţia de petrol, pentru a nu pierde cota de piaţă pe care o deţine la nivel global în favoarea producătorilor din Statele Unite.