Teatrul George Ciprian, premiat la Festivalul Național de Comedie din Galați

0


Teatrul „George Ciprian” a fost premiat, pentru cel mai bun spectacol, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Național de Comedie. Teatrul buzoian a câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol, cu piesa „Taxi blues”, iar actorii Dan Tudor și Marius Bodochi au primit, ex-aequo, premiul pentru cel mai bun actor.

Juriul a fost compus de Marinela Ţepuş, fosta directoare a Teatrului „George Ciprian”, Marius Zarafescu, şef  birou în cadrul Ministerului Culturii şi regizorul Radu Dinulescu.   În spectacolul „Taxi Blues” este vorba de povestea regelui Lear. Un mare actor român este exilat în Germania şi îşi petrece viaţa la volanul unui taxi. Blues-ul este balansul pe care acesta îl face între a juca rolul regelui Lear în România şi a fi Lear în Germania. Apariţia neaşteptată a unui personaj autohton în staţia de taxi din Hamburg face ca povestea să devină extrem de amuzantă.

La festival au mai participat cu reprezentaţii Teatrul de Stat din Constanţa, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, Teatrul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”, Teatrul „Nottara” şi Teatrul Mic din Bucureşti.