Trenurile Soarelui intră în circulaţie de mâine

0

CFR Călători va demara de mâine programul estival de transport Trenurile Soarelui, care va dura trei luni şi cuprinde peste 40 de trenuri. Prin intermediul acestuia, se va face legătura între staţiunile de la Marea Neagră, Delta Dunării şi toate regiunile din ţară.

Trenurile Soarelui vor circula până pe 15 septembrie şi vor fi introduse treptat în circulaţie, o parte urmând a avea şi rută prelungită până la Constanţa, Mangalia şi retur. În acest sezon estival, pentru turiştii din Craiova, legătura cu Constanţa şi retur va fi realizată cu un tren direct, iar pentru cei din Braşov, cu două trenuri directe. De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din ţară vor avea legături frecvente între Constanţa şi staţiunile de pe litoral.

Preţul pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa, fără reducere, este de 30,50 la tren Regio şi de 62 lei la tren InterRegio. De asemenea, un bilet dus-întors are 10 la sută reducere din tariful de transport şi costă la clasa a doua 54,9 lei la tren Regio şi 112,40 lei la tren InterRegio. La cumpărarea cu o anticipaţie de peste 21 de zile, reducerea este de 25 la sută din tariful de transport şi biletul la clasa a doua costă 47,5 lei la tren InterRegio şi 22,9 lei la tren Regio. Cu oferta Minigrup 2-5, reducerile acordate sunt de până la 25 la sută, respectiv 30 la sută la cumpărarea online.

Potrivit CFR Călători, în trenurile InterRegio pasagerii au acces la prize şi există instalaţii de climatizare, iar în trenurile de lung parcurs care pornesc de la sau spre Oradea şi Arad, respectiv IR 1932/1931 şi IR 1822/1821, pasagerii pot lua micul dejun, prânzul sau cina la vagonul restaurant. Persoanele care circulă de la Bucureşti la Constanţa şi retur vor avea posibilitatea de a transporta zilnic şi bicicleta în trenurile IR 1985, IR 1582, IR 1587, IR 1588, pentru un tarif de 10 lei.

Trenurile Soarelui care circulă fără opriri intermediare, între Bucureşti Nord şi Constanţa, ajung la destinaţie în aproximativ două ore, în timp ce cu celelalte trenuri InterRegio, pe aceeaşi rută, durata este în medie de circa două ore şi 20 minute. Pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur. De asemenea, în fiecare zi, cele patru trenuri – două dus şi două întors – din graficul zilnic vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local, în gări.