Ursus Beweries îşi schimbă proprietarul. SABMiller a acceptat oferta AB InBev

0
Ursus Beweries îşi schimbă proprietarul

Acţionarii companiei britanice SABMiller, proprietarul Ursus Breweries, au anunţat că au ajuns la un acord cu grupul Anheuser-Busch InBev, principalul său rival din industria mondială a berii. După săptămâni în care ofertele au fost respinse de către SABMiller din cauza preţului considerat prea mic, compania a acceptat o ofertă de 44 lire sterline per acţiune, respectiv 68 miliarde lire (92 miliarde euro).

Cele două companii reprezintă principalii producători de bere mondiali, iar fuziunea lor ar conduce la crearea unui gigant evaluat la 275 miliarde de dolari şi care va controla o treime din piaţa mondială a berii.

Potrivit unui comunicat al SABMiller, dacă AB InBev nu va reuşi să obţină aprobările necesare de la autorităţile de reglementare pentru finalizarea tranzacţiei sau dacă acţionarii SABMiller resping acordul, atunci AB InBev trebuie să plătească SABMiller un comision pentru anularea tranzacţiei în valoare de 3 miliarde de lire. Totodată, AB InBev are timp până pe 28 octombrie să depună o ofertă fermă pentru achiziţia grupului britanic sau să se retragă de la negocieri, după ce SABMiller a obţinut aprobarea autorităţilor britanice pentru extinderea termenului limită. Termenul iniţial expira pe data de 14 octombrie.

Pe piaţa locală această tranzacţie înseamnă reintrarea Anheuser-Busch InBev NV în România şi preluarea Ursus Breweries, liderul pieţei de bere după cifra de afaceri de anul trecut. AB InBev a mai fost prezent în acţionariatul Bergenbier, jucătorul numărul trei din România.

O tranzacţie între cele două părţi necesită însă o analiză atentă a autorităţilor din domeniul concurenţei pe mai multe pieţe. SABMiller are în portofoliu peste 150 de mărci de bere, printre care Miller, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch şi Pilsner Urquell şi are activităţi pe şase continente. Pe piaţa românească, compania este prezentă prin intermediul firmei Ursus Breweries, care deţine mărci precum Ursus, Ciucaş, Timişoreana sau Stejar.

AB InBev, înfiinţată în 2008 şi cu sediul în Belgia, are peste 200 de mărci în protofoliu, printre care Budweiser, Stella Artois, Corona sau Beck’s. Cumulat, cele două au afaceri de aproape 70 miliarde de dolari.