Producătorul de material rulant Voestalpine Vae Apcarom a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 123,2 milioane de lei în creştere faţă de anul precedent când a înregistrat afaceri de 116,6 milioane de lei. Potrivit raportărilor financiare publicate de companie, veniturile totale ale Vae Apcarom au însumat 138,36 milioane de lei, în timp ce cheltuielile înregistrate în decursul anului trecut au fost de 124,43 milioane de lei. Astfel, pentru anul precedent, societatea buzoiană a raportat un profit net de 11,565 milioane de lei, mult mai mare faţă de anul 2013, respectiv 4,69 milioane de lei.
Pentru anul 2015, Vae Apcarom estimează o creştere a cifrei de afaceri de 13%, la 139 de milioane de lei şi investiţii de peste 16 milioane de lei. Cu toate acestea, societatea se aşteaptă ca profitul să scadă în acest an cu aproximativ 6%, la 11 milioane de lei.Compania prognozează o creştere a cheltuielilor în acest an cu 1,8%, la 127 de milioane de lei, în timp ce veniturile sunt estimate să crească la 140 de milioane de lei, o majorare cu 1,2%. În prezent, acţiunile companiei sunt suspendate de la tranzacţionare pe Bursa de Valori, fiind în derulare operaţiunea de retragere a acţionarilor minoritari. Totodată, acţionarii au ales noul consiliu de administraţie al companiei care este format din Helmut Kreiter (preşedinte), Johannes Oswald Rainer, Markus Maier, Vintilă Mocanu şi Marius Adăscăliţei.