Valoarea tichetului de masă se menţine la 9 lei

0


Potrivit unui ordin al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, valoarea unui tichet de masă va rămâne la 9 lei până la finalul acestui an. Cu toate că Institutul de Economie Naţională al Academiei Române arăta că această sumă nu acoperă costurile unui prânz şi sugerau creşterea valorii tichetului de masă de la 9 la 12 lei, este deja al patrulea semestru consecutiv în care nu se aplică indexarea prevăzută de lege. Tichetul de masă este în România cel mai utilizat bonus la angajare, de care beneficiază aproape 2 milioane de salariaţi. Ca valoare lunară, înseamnă o treime din salariul minim, adică 200 de lei. Comparativ cu alte ţări, un tichet de 9 lei înseamnă echivalentul a doi euro, mult mai puţin faţă de 4 euro în Cehia şi Slovacia, peste 5 euro în Franţa sau 9 euro în Spania.