Vânzările de autoturisme, creștere semnificativă în primele cinci luni ale anului

0

Piața auto națională a crescut cu 18,3% în intervalul ianuarie-mai 2015 față de aceeași perioadă a anului trecut, livrările de autoturisme fiind mai mari cu 17,9%. Potrivit unui comunicat al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), livrările totale de autovehicule, respectiv autoturisme și vehicule comerciale,  au crescut semnificativ după doar cinci luni și pe plan european, majoritatea Statelor Membre UE înregistrând creșteri. În continuare, vânzările pe piața din România sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind în primele 5 luni din 2015, de 81%, în scădere, totuşi, faţă de luna aprilie 2015, când ponderea era de 88%, principala cauză a acestei scăderi fiind așteptarea generată de lansarea Programului “Rabla”.

Începând cu ultimul trimestru al anului trecut, se remarcă o tendință de creștere a importurilor de autovehicule rulate, care înregistrează, în primele 5 luni din acest an, o creștere de 13,8%, comparativ cu aceeași perioadă din 2014, într-o scădere uşoară faţă de luna precedentă a anului 2015, peste 76% (cca. 70.000 unități) dintre acestea având o vechime de cel puțin 8 ani (vârstă la care vehiculele existente în parcul auto național pot fi casate prin Programul “Rabla”). Astfel, avem, după cinci luni din 2015, un raport de 3,7 la 1 între importurile de autoturisme rulate și vânzările celor noi, mai mare decât cel care se înregistra după perioada similară din 2014.

Luna trecută, în țara noastră s-au produs 34.153 de autovehicule, cu 8,5% mai puţine unităţi comparativ cu luna precedentă. Cu acest volum înregistrăm, pentru primele cinci luni ale anului 2015, o producție totală de 177.643, în creștere cu 0.9% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 155.904 sunt produse de către Dacia și 21.739 de către Ford. Volumele cele mai mari le-au înregistrat modelele Dacia Duster, din care au fost fabricate 72.100 unități (cu 8,6% mai mult decât în 2014), urmat de Dacia Logan (38.611 unități, cu 13,8% mai puțin decât în 2014), Dacia Sandero (26.744 unități, cu 29,4% mai mult decât în 2014), Ford B-MAX (21.739 unități, cu 18,4 mai puțin decât în 2014), și Dacia Logan MCV (18.449 unități, cu 4,6% mai mult decât în 2014).

În ceea ce privește exporturile, s-au înregistrat 159.265 unităţi exportate în primele cinci luni ale anului 2015, consemnându-se o scădere totală de 1,2% față de perioada similară din 2014. Cel mai exportat model în primele cinci luni din 2015 a fost Dacia Duster (68.367 unități), urmat de Dacia Logan (28.794 unităţi) și de Dacia Sandero (22.959 unităţi). Ar mai fi de remarcat faptul că aproape 89,6% din producția națională realizată în primele cinci luni din 2015 a fost exportată, comparativ cu aproximativ 91.6% cât se înregistra anul trecut în aceeași perioadă.

Pe partea de vânzări, la autoturisme, top-ul pe mărci la finele primelor cinci luni din 2015 este condus de către Dacia, cu 13.290 de unități (37,4% din total), urmată de Volkswagen cu 3.377 unități (9,5%), Skoda 3.272 unităţi (9,2%), Ford 2.264 unități (6,4%), Renault 2.200 unităţi (6,2%) și Opel, 1.158 unităţi (3,3%). Pe modele, cu cele 6.285 unități, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în aceste prime cinci luni din 2015, urmat de Dacia Duster, cu 2.727 unități, Dacia Sandero, cu 2.387 unități, Skoda Octavia, 1.489 unități și Dacia Logan MCV, cu 1.159 unități. Analizând segmentarea pe clase, observăm că, după primele cinci luni ale acestui an, toate clasele consemnează creșteri, chiar semnificative (Clasa MPV +60,4%; Clasa F +48%; SUV +30,3%; Clasa C +20,1%; Clasa D +16,3%). În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere care ajunge la 56,5%, în scădere faţă de primele patru luni ale anului 2015 dar ușor mai mare decât cea care se înregistra în primele cinci luni ale anului precedent (56,3%), 8 mărci și respectiv 8 modele având o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (56,5%).

În primele cinci luni ale anului au fost vândute 151 de autoturisme hibride sau electrice (din care șapte fullelectric), mai mult față de anul trecut când s-au vândut 97 de unități.

În funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: 35,7% sunt de proveniență autohtonă, 16,6% sunt import Germania, 9,9% din Cehia, 8% din Spania și 6.9% din Franța. În acest context, vânzările de autoturisme din producția autohtonă au crescut în aceste 5 luni din 2015 cu 38,3% față de aceeași perioadă din 2014, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creștere mult mai mică, respectiv de 9%.