Cezar Preda, demisionează de la șefia PDL

0
93

”Dragi buzoieni,

Rezultatele scrutinului pentru alegerile parlamentare au arătat clar opțiunea majoritară a românilor pentru candidații USL.

Țin să îi felicit pe contracandidații mei. Au reușit să facă mai bine front comun împotriva mea, decât am reușit noi să facem front comun în apărarea ARD Buzău. Sper doar ca modul în care se vor comporta în Parlament să fie mult schimbat în bine față de modul în care au evoluat în campania electorală.

Personal mă număr printre politicienii care consideră că, la finalul unei bătălii electorale, nu ai voie să te ascunzi după faptul că românii au votat mai mult sigle decât oameni, tot așa cum nu cred că trebuie să ne ascundem după faptul, la fel de adevărat, că sistemul electoral actual este, de multe ori, o loterie cinică.

Rezultatul de la Buzău, modul în care au ales buzoienii pe 9 decembrie, mă determină să-mi dau demisia de onoare din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, precum și din cea de președinte al Organizației Județene a PDL Buzău.

Cred că Alianța România Dreaptă trebuie să intre, în ansamblu, într-o profundă reorganizare și omogenizare, astfel încât să devină cea mai importantă și credibilă forță de opoziție din România.

Așa cum am mai spus, 2013 va fi un an extrem de dificil și cred că românii au, în continuare, nevoie de un scut puternic împotriva previzibilelor abuzuri și derapaje de la democrație.

Le promit tuturor buzoienilor, și celor care m-au votat și celor care nu m-au votat, că voi rămâne același Cezar Preda din Buzău, că mă voi mândri cu ei și că nu voi înceta să spun și să fac lucruri pentru binele lor”

Cezar PREDA