Clienţii Orange îşi pot achita acum facturileşi la Alpha Bank România. Astfel, sucursala locala a uneia dintre cele mai mari bănci greceşti şi operatorul telecom au încheiat un parteneriat prin care oferă clienţilor noi variante de plată a facturilor de telefonie mobilă şi internet, respectiv prin internet banking sau la ghişeele băncii.
Prin intermediul serviciului de internet banking, clienţii au posibilitatea de a achita facturile direct din contul curent, oricând şi de la orice computer conectat la internet fără a mai fi necesară deplasarea la furnizorul de servicii sau la bancă.
Orange Romania se alatura astfel altor 23 de furnizori nationali si locali cu care Alpha Bank a incheiat parteneriate de colectare, facilitând clienţilor băncii achitarea facturilor de utilităţi fără costuri suplimentare, atât prin canalele electronice, cât şi la sediul unităţilor băncii.