Magazinul online eMAG a lansat un nou serviciu pentru clienţii din Bucureşti care presupune ca produsele comandate să fie livrate în aceeaşi zi. Serviciul “Livrare în aceeaşi zi” costă 19 lei, iar clienţii primesc coletele doar dacă produsul se află în stocul retailerului şi comanda este făcută până în ora 14.00.
Pe pagina online a magazinului, clienţii pot alege “Vreau livrare azi” şi pot beneficia de produsele dorite în aceeaşi zi, în schimbul taxei de 19 lei.
Oriunde în ţară, eMag livrează gratuit comenzile cu o valoare de peste 150 de lei şi le taxează cu 12 lei pe cele aflate sub această sumă.
eMag este cel mai mare jucător de pe piaţa locală de retail online controlat de grupul Naspers. Acesta a avut anul trecut afaceri de 1,246 miliarde lei şi pierderi nete de 58,3 milioane lei. În ultimii ani, compania şi-a adjudecat poziţia de lider constant al pieţei punând la dispoziţia clienţilor săi servicii precum 30 de zile drept de retur, deschiderea coletului la livrare, garantie extinsă sau Service Pick Up and Return.