Senatorii buzoieni, sume de peste 5.000 de lei încasate într-o singură lună din Parlament

0

 

Senatorii buzoieni aleși în urmă cu patru ani, ocupă locuri destul de bune într-un top realizat de econtext, în funcție de salariile primite. Astfel, din totalul celor trei buzoieni, doar doi mai beneficiază de această funcție, după ce Cristi Bîgiu, președintele Consiliului Județean, a demisionat din Parlament după alegerile locale din 10 iunie. Cu toate acestea și el apare în clasament. Pe lângă salarii, în realizarea topului au fost luate în calcul diurnele senatorilor, destinate deplasărilor la Bucureşti şi în teritoriu. Deși, teoretic, diurnele sunt oferite pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, practic, acestea reprezintă un al doilea salariu, întrucât toate celelalte cheltuieli ale senatorilor sunt şi ele acoperite. Senatorii primesc bani şi pentru cazare, transport, telefonie mobilă și multe altele. Pe scurt, senatorii primesc bani pentru următoarele activităţi: indemnizaţia (care este salariul), diurna pentru teritoriu, diurna de deplasare în Bucureşti, cazare în Bucureşti, cazare în teritoriu, transport în ţară, cheltuieli cu telefonia mobilă şi deplasări în străinătate.

Dintre senatorii buzoieni, cel mai bun loc, 65 din total 133 este ocupat de democrat – liberalul Viorel Constantinescu, cu 7.497,04 lei încasaţi în luna iunie 2012, din care 4.570 de lei indemnizația netă, 1.954,8 lei  diurna în teritoriu și 912,24 lei diurna pentru deplasarea la București.

Senatorul neafiliat Ion Vasile se află pe poziția 71, cu 7.334 lei, din care 4.598 de lei indemnizația netă lunară, 912,24 diurna în teritoriu și 1.824,48 de lei bani reprezentând diurna pentru deplasarea în Capitală. Cristi Bîgiu, fostul senator din partea PNL, se află pe locul 109 în clasament, cu un total de 5.353,8 lei, din care 3.199 lei reprezintă indemnizația, 1.303,2 lei diurna în teritoriu și 651,6 lei diurna pentru deplasarea la București.