MOL va avea benzinării – supermarket

0

Benzinăriile MOL vor avea inclus un supermarket în care se vor vinde produse alimentare de consum zilnic. Deoarece produsele alimentare vândute îî generează 20% din venituri, MOL pariază pe un nou concept de benzinării-supermarket. Fiind a patra mare reţea de combustibil în funcţie de numărul de staţii la nivel local, MOL România a investit 1,5 milioane de euro pentru a deschide la Ploieşti, într-un spaţiu de 80 de metri pătraţi, prima benzinărie-supermarket care vinde, pe lângă combustibil, şi produse de consum zilnic, precum făină, zahăr, ouă, cafea sau orez.

Compania intenţionează să mai deschidă alte patru unităţi de acest fel, în Bucureşti şi Sibiu, dar nu vor mai fi locaţii de la zero, ci probabil transformări ale unor benzinării existente.

Conceptul introdus este denumit Fresh Corner, iar MOL mizează în noul plan pe preţuri asemănătoare cu cele din supermarketuri. Reprezentanţii companiei au aşteptări mari deoarece consideră ţara noastră o piaţă-cheie şi doresc să extindă afacerile în această ţară. Pentru acest an, bugetul alocat pentru investiţiile totale ale MOL România care includ partea de rebranding, Fresh Corner, dar şi rebrandingul reţelei Agip, este de 20 de milioane de euro. La nivel regional, perioada de amortizare a cheltuielilor de implementare a noului concept este între 2 şi 8 ani.

MOL România a încheiat anul 2014 cu afaceri de aproape un miliard de euro, dintre care 20% doar din vânzarea produselor non-fuel. Compania ungară MOL deţine 2.000 de benzinării în toată Europa, dintre care 200 doar în România. Tot la nivel european, compania a implementat doar în 30 de unităţi acest nou concept, printre care în Slovacia, Cehia şi Serbia.