Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de lege care modifică tarifele intermediare de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din ţara noastră. Tarifele vor fi schimbate doar pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.5 tone, pentru celelalte categorii rămânând la fel. Proiectul a fost elaborat pentru a evita continuarea procedurii de infringement împotriva României pentru că nu a transpus Directiva 2011/76/UE şi nu a îndeplinit obligaţiile de stat membru al Uniunii Europene.
În prezent, proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor. Potrivit acestuia, tarifele lunare vor fi de maximum 10% din cel anual, cel săptămânal de maximum 5% din tariful anual, iar cel zilnic va fi de 11 euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual. Tarifele pentru celelalte categorii de vehicule (pentru transport persoane şi pentru transport marfă cu MTMA de până la 3,5 tone) rămân la acelaşi nivel şi nu se aplică modul de calcul prevăzut de Directiva 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Deoarece modificarea tarifelor nu se aplică şi la vehiculele de transport persoane, Ministerul Transporturilor precizează că vor apărea două noi categorii de vehicule, H şi G. În aceste categorii intră vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), vehicule cuprinse în prezent în categoria C, şi vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), vehicule cuprinse în prezent în categoria D.
Conform proiectului, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone (categoria C), tariful rovinietei pe zi să fie de 11 euro (2% din tariful anual), pentru 7 zile – 27 euro (4,91% din tariful anual), pentru 30 zile – 55 euro (10%), pentru 90 zile – 155 euro (28,18%), iar pe an – 550 euro.
Tariful pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12 tone (categoria D) va fi de 11 euro pentru o zi (1,73%), pentru 7 zile de 31 euro (4,88%), pentru 30 zile – 63 euro (9,92%), pentru 90 zile – 180 euro (28,35%), iar pentru un an de 635 euro.
Rovinieta pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) – categoria E – va fi pentru o zi de 11 euro (1,53%), pentru 7 zile de 36 euro (5%), pentru 30 zile – 72 euro (10%), pentru 90 zile – 205 euro (28,47%) şi 720 euro pe an.
Tariful pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) – categoria F – va fi de 11 euro pentru o zi (0,91%), 60 euro pentru o săptămână (4,96%), 121 euro pentru o lună (10%), 350 euro pentru trei luni (28,93%), şi 1.210 euro pe an.
Directiva 2011/76/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2011 de modificare a Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, prevede un nou principiu de aplicare a tarifelor de utilizare intermediare în cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, termenul de transpunere în legislaţia naţională fiind 16 octombrie 2013. În aceste condiţii este necesară recalcularea tarifelor intermediare de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România în cazul vehiculelor prevăzute de Directiva 1999/62/CE.