Societăţile mici şi mijlocii din domeniul producţiei ar putea beneficia de anul viitor de o schemă de minimis de maxim 100.000 de euro prin intermediul unui program pe care Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism intenţionează să îl implementeze în următorii doi ani. Bugetul acestei scheme este de 250 milioane de lei, astfel că ar putea fi ajutate aproximativ 830 de firme şi înfiinţate mai mult de 2.500 de noi locuri de muncă.
„Acest program (Programul multianual pentru micro industrializare) este o propunere şi se transpune prin implementarea unei scheme de minimis pentru susţinerea investiţiilor în sectoarele economice productive, respectiv producţia alimentară, producţia de mobilă, îmbrăcăminte şi încălţăminte, producţia de sticlă şi materiale de construcţie, fabricarea de construcţii metalice, industria auto, fabricarea de echipamente, inclusiv IT şi realizare soft etc., în vederea creşterii volumului de activitate şi a competitivităţii IMM-urilor din aceste sectoare”, se arată într-un comunicat al Departamentului.