Franciza Das Kaffee, magazin de condimente, cafea, fructe uscate, alune și semințe
O afacere de la zero poate reprezenta întotdeauna o provocare chiar și pentru cei mai pregătiți antreprenori. Un business cu un succes deja garantat este însă o variantă mult mai bună pentru cei care nu mai doresc să lucreze pentru alții, nu sunt mulțumiți de banii pe care îi câștigă sau încearcă să se îndrepte spre antreprenoriat deoarece și-au descoperit simțul pentru afaceri.
Pentru toți cei care vor să investească timp și resurse într-o afacere proprie și care vor să culeagă roadele propriei munci cea mi bună variantă este franciza. Devenind din ce în ce mai cunoscută și la noi în țară, franciza permite dezvoltarea unei rețele împreună cu parteneri independenți pe baza unui concept performant și vizează transferul unei experiențe ce garantează repetarea reușitei respectivei afaceri.
Das Kaffee, o franciză pur românească, dezvoltă un concept inedit pe piață națională: magazin special ce combină armonios condimente, mirodenii, fructe uscate, cafea, ceaiuri, alune, biscuiți, bomboane, ciocolată, cereale, semințe și mixuri. Deoarece oferă produse vrac deosebite, sănătoase și de bună calitate, magazinele Das Kaffee sunt foarte apreciate de clienți. Și cum tot mai mulți oameni își îndreaptă atenția spre o alimentație sănătoasă și către produse alimentare de calitate, franciza Das Kaffee reprezintă cu adevărat o afacere de succes.
Taxa pentru această franciză este de 3.000 de euro, iar celelalte cheltuieli vizează amenajarea magazinului și stocul inițial de produse.
Franciza este o afacere profitabilă, cu multe beneficii, mai ales că conceptul a fost deja experimentat de un antreprenor, iar ceilalți doar aleg să demareze o afacere deja testată.
Das Kaffee oferă o afacere profitabilă și cu cerere pe piață, mai ales că pune la dispoziția noului antreprenor toate uneltele necesare unei bune funcționări și un brand ce va genera clienți.
Magazinele de referință se găsesc în orașul Buzău, iar o parte dintre produsele comercializate pot fi vizualizate și în magazinul online, www.daskaffee.ro.
Potrivit studiilor, 92% dintre afacerile în franciză sunt încă operaționale și după 5 ani de funcționare, în timp ce doar 20% dintre start-up-uri rămân funcționale.
Franciza Das Kaffee aduce know-how, stabilitate, minimizarea riscurilor, un business comod, simplu, dar în același timp deosebit, și de succes, deoarece produsele comercializate fac parte din viața cotidiană a fiecărei persoane. Magazinele Das Kaffee sunt recomandate de calitatea, diversitatea și naturalețea produselor.