Din 2013 ne schimbăm buletinele

0


Anul viitor va începe preschimbarea cărţilor de identitate şi introducerea celor electronice, care vor conţine date biometrice. Deşi cipurile de pe Buletine au fost asociate de unele cercuri religioase cu „Pecetea 666”, a Fiarei Apocalipsei, din iunie 2013, va începe introducerea treptată a cărţilor electronice de identitate, care vor deveni obligatorii pentru toţi cetăţenii europeni.

Nu vor fi însă obligatorii datele, în sensul că cine vrea poate opta cu sau fără cip, cu sau fără amprente. Cartea electronică de identitate este de tip smart card şi va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser şi în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre acestea, date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete. Amprentele se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărţii electronice de identitate sau, în cazul minorilor şi al incapabililor, numai cu acordul expres al părinţilor.

Termenele în care se vor schimba, treptat, cărţile de identitate, sunt următoarele:

  • ·   actele de identitate eliberate persoanelor născute după 1 ianuarie 1981 se preschimbă între 1 iulie 2013 şi 30 iunie 2014;

  • ·  actele de identitate ale persoanelor născute între 1 ianuarie 1966 şi 31 decembrie 1980 se preschimbă între 1 iulie 2014 şi 30 iunie 2015; 

  • ·  actele de identitate eliberate persoanelor născute între 1 iulie 1946 şi 31 decembrie 1965 se preschimbă între 1 iulie 2015 şi 30 iunie 2016; 

  • ·  actele de identitate eliberate persoanelor născute până la data de 31 decembrie 1945 se preschimbă în perioada 1 iulie 2016-31 decembrie 2016.