Începând cu data de 1 septembrie, prețurile biletelor de tren vor crește diferențiat, cu până la 10 la sută, măsura ținând cont de evoluția inflației și majorarea din ultimii doi ani a costurilor cu combustibili, energie sau piese ale CFR Călători. Pentru rutele scurte, parcurse de trenurile Regio, creșterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani și 50 bani, în timp ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio, scumpirea va fi de până la 10 la sută. Aceste măsuri au la bază un proiect de ordin al Ministrului Transporturilor pentru creșterea tarifelor pentru transportul feroviar public de călători, proiect aflat în dezbatere publică până pe 19 august.
La schimbarea mersului de tren 2011-2012, în decembrie 2011 la introducerea noilor ranguri de tren, tarifele la tren Regio – fostul tren personal) au fost menținute, iar pentru trenurile InterRegio a fost calculat un tarif mediu între tariful de tren accelerat și cel de tren rapid. Ultima majorare de tarife s-a efectuat în data de 14 august 2011. ținta de majorare maximă este de zece procente, exceptând tarifele pentru trenurile Regio care începând cu zona de 400 km au fost apropiate de tarifele la IR. La trenurile Regio peste zona de 500 km s-au adăugat sume fixe de 20 lei/zona km la clasa I și 12 lei/zona km la clasa a II-a, deoarece peste aceasta distanta nu există trenuri directe, iar tarifele acestor zone sunt folosite la calcule pentru alte oferte și facilități. De asemenea, noile tarife au fost rotunjite la 0,5 lei, în plus sau minus, pentru ușurința acordării restului, iar la trenurile IR tariful de rezervare a tichetului crește de la 3,3 lei la 4 lei. Noile prevederi vizează tarifele modificate doar pentru trenurile Regio și InterRegio, prețurile pentru biletele Intercity nefiind reglementate, decizia în cazul acestora aparținând exclusiv companiei.