Persoanele fizice care deţin bunuri valoroase sau sume mai mari de bani vor avea obligaţia de a le declara la Fisc. Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordin privind stabilirea modelului declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi elementelor de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale. Astfel, elementele de patrimoniu care se declară de către persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale sunt următoarele:
a) bunuri imobile: terenuri, clădiri, alte bunuri imobile;
b) bunuri mobile:
· mijloace de transport (terestre/navale/aeriene) înmatriculate/înregistrate
· bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, antichităţi, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare de achiziţie însumată depăşeşte 15.000 lei;
· animale, inclusiv animale de rasă sau care participă la competiţii/curse, a căror valoare însumată depăşeşte 15.000 lei;
c) active financiare:
· conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire;
· plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate;
d) alte bunuri, titluri, deţineri a căror valoare individuală depăşeşte 10.000 lei;
e) poliţe de asigurare, cu excepţia asigurărilor de răspundere civilă auto;
f) cheltuieli:
· cheltuieli personale;
· cheltuieli cu persoanele aflate în întreţinere;
g) datorii
Măsura prevede verificarea îndeplinirii obligaţiilor de plată a impozitului în cazul persoanelor fizice. Procedura constă în verificarea situaţiei personale a persoanelor fizice şi stabilirea bazei impozabile prin compararea veniturilor declarate cu situaţia patrimonială.
În situaţia în care persoanele fizice nu depun această declaraţie, acestea pot fi sancţionate cu amenzi de până la 50.000 de lei.