RCS&RDS ne lasă fără „ştiinţă”. Operatorul a scos postul Discovery din grila de programe

0


RCS&RDS a scos, vineri, de pe platforma sa de satelit Digi, televiziunea Discovery Channel, fără a-şi anunţa însă telespectatorii. Potrivit reprezentanţilor Discovery, acordul de retransmisie între televiziune şi operatorul RCS&RDS expiră pe 30 noiembrie. Această mişcare intervine după ce operatorul de cablu din Ungaria a scos de pe toate platformele sale canalul Discovery.

Acesta este al treilea program, după GSP TV şi Antena 3, scos de operator fără a anunţa.

“ Până în prezent, RCS a respins toate ofertele noastre comerciale, astfel încât nu s-a putut ajunge la un nou acord. Precizăm că nu am cerut, în nici un moment al negocierilor, creşterea tarifelor pentru distribuţia canalelor noastre. Chiar şi în aceste condiţii, operatorul a făcut deja schimbări în grila sa de programe din România, eliminând Discovery World din toate pachetele sale, precum şi TLC şi Animal Planet din unele dintre pachete, fără să ne informeze sau să trimită notificări abonaţilor săi în prealabil.  Suntem foarte dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă şi credem că părerea telespectatorilor contează; îi încurajăm să şi-o exprime contactând operatorul de cablu cât mai curând”, au precizat reprezentanţii Discovery.

De altfel, în ultima vreme abonaţii RDS&RCS au văzut multe dintre programele favorite dispărând din grilă fără nici o explicaţie. Locurile lor au fost luate de canale tv de profil asemănător, dar cotate mult mai slab. 

Această măsură vine şi în contextul în care RCS a lansat de curând, două posturi proprii de documentare, Digi Life și Digi World, cele două canale fiind lansate la scurt timp după ce operatorul a scos din grila de bază canalele Discovery World, Discovery TLC România, Discovery Science, Investigation Discovery.
“A fost o pură întâmplare. Nu am scos din grilă posturile menţionate, ci doar le-am mutat într-o grila superioară. Aceste canale au fost oferite gratuit timp de un an de zile, făcând parte dintr-o promoţie”, declarau reprezentanţii RCS&RDS la lansarea programelor.

RCS&RDS are 3 milioane de abonaţi la serviciile TV, 1,2 milioane la televiziunea prin satelit, iar 1,8 milioane sunt abonaţi la C.A.TV.